Epilog de George Topârceanu

"Lângă ţărmul tristei mări
M-am oprit pe-o stâncă.
Apa tremură spre zări,
Verde şi adâncă.

Sufletu-mi, împovărat
De-o iubire moartă,
Se ridică ne-mpăcat
Şi cu el o poartă,

Cum îşi duce greu în zbor
Vulturul de mare,
Peste valuri călător,
Prada moartă-n gheare…"

Old furniture

You can repurpose those old furniture into something creative, practical and unique for your home.

Ascultarea si comunicarea corecta cu copiii

Ca adulti, am sesizat ca avem tendinta sa luam decizii in numele copiilor, sa alegem intotdeauna pentru ei si sa nu ii ascultam pentru simplul motiv ca sunt …copii. In discutiile adultilor, interventiile copiilor sunt de foarte multe ori ignorate, trecute prea usor cu vedera sau au pateu de raspunsuri evazive ori scute interventii de genul ” da mama, da, plimba-te acolo cu bicileta sau ”joaca-te frumos”, totul ca si cum nu ar fi auzit nevoia, intrebarea sau cerinta copilului.

Adresarea catre copil este mai mereu incadrata in anumit clisee, tipare clasice si rareori personalizata. Copilul nu este practic ascultat dar i se ofera raspunsuri sau i se adreseaza cerinte ori alte intrbari fara a i se rezolva si lui necesitatea. Copilului i se vorbeste despre lucruri pe care parintele le considera „bune” si „educative” dar nu i se vorbeste niciodata despre lucrurile pe care el doreste sa le discute pentru ca sunt ,poate, considerate nepotrivite la fel cum nu i se ofera explicatii multor nelamuriri sau curiozitati pentru ca parintelui ii este rusine sa discute despre ele sau mai mult, pentru ca evita pe cat posibil ca cel mic sa le descopere. Din pacate metoda este una gresita. Teama ca cel mic poate afla lucruri nepotrivite varstei lui vine din constientizarea adultului, acelor lucruri. Copilul insa le aude, nu le stie semnificatia iar discutiile espre acesea sunt trecatoare si specifice varstei. Raspunsurile, pe cat posibil pe intelesul lor, ajuta si nu sunt periculoase. Sunt practic situatii complicate de adulti, mult mai simple in realitate. Conflictul genertiilor cred ca se naste tocmai din aceasta lipsa de counicare care izvoraste di nsuperiotatea varstei: daca e mic si eu sunt mare, el va asculta de mine, nu eu de el. Si totusi intotdeauna avem ceva de invatat de la toti, unii de la ceilalti, indiferent de varsta sau pregatire.

In plimbarile de seara prin parc vad multi parinti care ies ca din inertie cu copilul in parc discutand prins afaceri, despre noile implementari, soft-uri si alte probleme de la locul de munca in timp ce copilul merge pe langa ei si ii trage de mana, pune intrebari si ii striga necontenit. Un ''mami'', ''mami'', ''mami'', care nu are un raspuns decat tarziu, printr-un simplu ”da, mami, joaca-te acolo”. Copilul ramane cu necesitatea atentiei si comunicarii si in cel mai rau caz, mai ales astazi, dezvolta autism tardiv, ADHD care ii consuma energia si-i perturba concentrarea si randamentul sau afazie, toate tratandu-se costisitor si costand mai ales timp si presiune. O buna comunicare este necesara intre copil si parinte pentru o dezvoltare emotionala sanatoasa si evitarea dezvoltarii de catre cel mic a unei lumi imaginare paralele in care sa se refugieze.

Picturi, statui, frânturi.

Doamna, îmbrăcată într-un pulover gros, peste care și-a tras un fel de vestă de lână, e foarte mândră de dotarea muzeului pe care îl păzește. Ne arată un gadget incredibil, care îți povestește tot felul de lucruri interesante despre exponatele muzeului, iar în pivniță există chiar și un infotouch. Ar trebui neapărat să coborâm în pivnița ciudatului castel al Iulieu Hasdeu de la Câmpina, ca să vedem și să utilizăm infotouch-ul. Spune doamna.

Prefer să îmi aduc aminte de vacanța dintre clasa a 8-a și a 9-a, anul 1998. Când am citit în, cred, două zile, drama lui Răzvan și a Vidrei. Când Bogdan Petriceicu Hasdeu, constructorul tristului castel de la Câmpina, îmi stârnea o curiozitate sporită. Plecăm. La Casa memorială a lui Nicolae Grigorescu, aflată câțiva pași mai încolo, pe Bulevardul Carol I, o stradă valahă a unui oraș valah. În sensul plin de șarm al cuvântului…

O doamnă, trecută de prima tinerețe, cu niște ochi negri, foarte negri, foarte românești, frumoasă fie și datorită bucuriei și a plăcerii discrete cu care ne primește în muzeul pe care îl văd acum a treia oară. Nu știu de ce, dar casa lui Grigorescu din Câmpina mi se pare unul din cele mai interesante locuri din România. Și ochii… parcă i-am mai văzut, nu mai de mult de câteva săptămâni, undeva pe lângă Ateneu…

E sărată, extrem de sărată ciorba de văcuță, iar chelnerul, nu foarte bătrân, dar nițel cocârjat, nu știe nici a saluta, nici a zâmbi. Afară plouă torențial, iar în restaurantul Economat de lângă Peleș comunismul pare că își trăiește ultimele clipe. Ne zâmbește de sub farfuriile care îmi aduc aminte de vacanțele la Neptun de dinainte de 1989 și de lângă pâinicile tipice restaurantelor românești. Sunt nițel mai gustoase decât bolovanii de demult. Iar muzica… muzica e de epocă… anii 60. Obladi, oblada. Tom Jones. Anii 70. Și un strop de 80. Lipsește Modern Talking. Obositul chelner zâmbește, l-a îmbunat probabil vorba blândă a domnișoarei de lângă mine…

Vrem să plătim, alergăm după chelnerița dusă nu se știe unde să aducă o factură. Mă lămuresc. Este așa cum bănuiam. Locația e proprietatea Protocolului de Stat. Încremenit în anii 80, probabil.

Ploaia s-a oprit, șiroaie violente curg la vale, spălând piatra cubică, spartă de mult… În jurul Peleșului aburi calzi evadează lin din coroanele goale ale pomilor…

Ne înghesuim la intrarea pentru turiști alături de diverși. Sunt unguri de prin Harghita sau Covasna și cocalari de București. Sunt fetițe semiîmbrăcate, cu cizme cu toc de 15 cm, care arată deosebit de caraghios trăgându-și un fel de ghete de protecție din pâslă ieftină peste încălțările lor de discotecă comunală.

Sălile, oglinzile, tablourile, lemnul sculptat, biblioteca, familia de Hohenzollern-Sigmaringen. Ghida, tânără, machiată, lucioasă, un pic crispată, vorbește de parcă ar mesteca sticlă spartă. Pronunță românește: HoHenzoller-Sigmaringhen. Castelul german, german până în măduva oaselor. O bucățică de Neuschwanstein, de Schloss Heidelberg, un strop de Mittelalter și Fachwerk, de Nürnberg și Rothenburg ob der Tauber, mutată în munții românești. E cel mai frumos loc din România, îmi spune domnișoara… Dar nu e românesc deloc, îi spun. Oare de aceea să fie atât de frumos?

Nu cred asta. Nu se poate. Plecăm. La Posada mă sperie grindina. Dar la Breaza e soare. Pe DN 1, la Otopeni, aceleași imagini cunoscute. Tone de fiare se înghesuie pe o șosea nouă, dar deja obosită. O iau pe scurtătură.

Jocuri life simulaltion

Unele dintre cele mai populare si mai bine vandute jocuri sunt cele de life simulation. In aceste jocuri practic ai parte de o viata virtuala. Sincer acest gen de jocuri este cel care ma atrage cel mai mult, atatprin grafica foarte buna pe care o au cat si prin faptul ca practic nu exista un final al jocului si nenumaratele alegeri pe care le poti face.
Aceste jocuri pot fi, fie jucate offline, prin cumpararea jocului si crearea unui mediu personal si influentat doar de deciziile tale si logica calculatorului, sau online. Avantajele jocurilor de life simulation online consta in faptul ca personajele cu care interactionezi in aceasta lume vituala actioneaza in functie de comenzile date de ceilalti jucatori, acest lucru face jocul mai imprevizibil si mai antrenant. Dintre jocurile pe care le poti juca offline se detaseaza The Sims, care pare sa se reinventeze mereu cu noi extensii la jocul de baza. Acesta poate fi jucat si online. Totusi dintre jocurile cele mai populare din mediul online de genul life simulation se detaseaza Second Life. In acest  joc poti sa iti creezi un personaj virtual pe care il personalizezi dupa bunul tau plac si sa traiesti intr-unul din marile orase ale acestei lumi. Aici iti creezi o cariera si interactionezi cu ceilalti jucatori. Daca te-am facut cel putin curios atunci trebuie naparat sa dai un click aici sa te joci online acest joc.
Pe langa faptul ca te ajuta sa te relaxezi si sa te indepartezi de grijile si problemele cotidiene aceste jocuri pot sa aiba un impact pozitiv si asupra vietii reale. In ele ai ocazia sa abordezi diverse joburi, idei si sa vezi care ti se potriveste cel mai bine, iar apoi sa le pui in practica si in viata de zi cu zi. Cine stie daca te hotarasiti si iti faci cont, poate ne vom intalni pe strazile din Second Life.

Location check. Despre turism și interferențe.

3 zile, 1170 de km , un castel, un lac, mai multe hoteluri. Discuții până târziu în noapte, glume, negocieri, căutări intense. Echipa Metzler:Vater München și București a făcut primul location check pentru marele eveniment din luna iunie, când 200 de distribuitori ai unei mari companii de software se vor distra pentru un weekend la Castelul Corvinilor de la Hunedoara și prin împrejurimi. Am avut plăcerea să fac pe ghidul, pe translatorul, pe negociatorul. Să văd hoteluri, campinguri, restaurante. Să analizez împreună cu noii mei colegi germani locațiile cele mai potrivite, să gândim și să răzgândim câte un detaliu, aparent nesemnificativ, dar foarte important. Am făcut nenumărate drumuri între Geoagiu Băi, Hunedoara, Deva și lacul de la Cinciș, locuri dragi mie.  Am discutat cu directorii de hoteluri, cu administrația castelului, cu oamenii de pe stradă.
Am văzut oameni care se chinuie să facă turism, să aducă străini în țara noastră, chiar și în încercatul județ Hunedoara, cu ruinele industriale, fabricile devastate și funinginea de pe acoperișurile caselor. Dar care nu reuseșc pentru că nenorocita de șosea (DN 7, favorita mea) este în starea în care este, iar autostrăzile și centurile rămân încă vise îndepărtate. Sau care au investit milioane în hotelurile lor, au refăcut baze de tratament, și-au școlit personalul (Germisara la Geoagiu Băi e o revelație în mijlocul tristeții și nepăsării din jur) și oferă un raport preț-calitate imbatabil, dar care suferă pentru că de la fereastra camerelor turiștilor li se oferă priveliștea altor hoteluri dărăpânate, cu geamuri sparte și abandonate sau a unor construcții îndoielnice, de cele mai multe ori rămase neterminate.
Am văzut și proprietari de pensiuni pe malul lacului de la Cinciș, care se laudă cu papanașii lor zice-se senzaționali, dar care uită să adune tonele de gunoaie din propria bătătură, spunând că vara va fi mai frumos, pentru că atunci vor fi pomii verzi, și nu se vede mizeria.
M-am convins a mia oară că există, totuși, un potențial imens, care rămâne neexploatat și se irosește ireversibil. Din cauza prostiei, delăsării, nepăsării, a neexistenței unor inițiative logice, coerente și concrete. Din cauza faptului că nu ne deranjează mizeria, că am uitat să facem curat, că ne amăgim cu faptul că e suficientă panorama, cu adevărat irezistibilă, a Retezatului înzăpezit, chiar dacă aceea e departe, iar sub ochii noștri înoată nestingherite PET-uri și pungi de plastic.
Județul Hunedoara nu este un centru turistic. Nu găsești la Deva sau Hunedoara hoteluri cu capacități foarte mari. Cu excepția Germisarei niciun stabiliment nu poate găzdui peste 200 de persoane la un nivel de patru stele. Mare păcat, aș zice, pentru că la nord și sud de Mureș ai ce vedea… de la castelul Corvinilor, amplasat apocaliptic în peisajul aproape selenar al ruinelor socialismului industrial, la cetățile dacilor și bisericile din Ținutul Pădurenilor și din Țara Hațegului, muzeul aurului de la Brad și altele. Ca să nu vorbim de natură… Retezatul, lacurile glaciare, Parângul, Valea Jiului, Mureșul, Grădiștea Muncelului…
Îmi place în Hunedoara. Banatul s-a terminat la Deva, dar parcă nici Ardealul n-a început cu adevărat, ca să-l parafrazez pe Eginald Schlattner. Țara Hațegului nu e ardelenească. Hunidora, cum se spunea pe vremuri, e interferență. Interferențele au un farmec aparte. Întotdeauna.

Celulele stem, poate un leac universal

Odata demult celulele stem erau considerate potentiale chei pentru rezolvarea tuturor problemelor de sanatate. Astazi insa, tehnologia a evoluat atat de mult incat medicina moderna a trecut de la a crede in ele la a folosi celulele stem in lupta impotriva unor boli necrutatoare precum cancerul sau leucemia.Nu a fost un drum usor si a durat mai bine de 30 de ani pentru ca aceste tehnologii sa fie suficient de mult perfectionate pentru a putea fi folosite insa acum se poate si tot mai multe clinici si banci de celule stem apar pe tot globul oferind servicii considerate alta data doar un vis.

In general exista doua mari posibilitati in ceea ce priveste celulele stem. Acestea sunt fie recoltate la nastere din sangele provenit din cordonul ombilical, fie sunt recoltate de la pacientii ce au nevoie de ele, caz in care procedura devine putin mai complicata.
In general, la nastere, sangele din cordonul ombilical este plin de celulele stem. Odinioara, tot acest material genetic nepretuit se pierdea insa acum, parintii pot opta din timp pentru o banca de celule care le va facilita recoltarea si stocarea acestora pana la momentul la care, ele ar putea fi necesare. Insa daca vrei mai multe detalii citeste aici O situatie mai speciala se intalneste la pacientii care au nevoie de celule stem dupa un tratament de chimioterapie sau radioterapie. Asemenea tratamente sunt frecvent intalnite la pacientii bolnavi de cancer iar rezultatul direct este o distrugere masiva a sistemului imunitar. Insa daca anterior inceperii curei bolnavilor li se recolteaza celule stem din sange, recuperarea ulterioara si refacerea sistemului imunitar va fi mai rapida si cu mult mai eficienta.
In orice caz, folosirea celulelor stem a facilitat salvarea multor vieti si este posibil ca in viitor numarul de potentiale utilizari pentru aceste celule sa creasca si mai mult.